Soluții pentru drumul spre Parâng

Autoritățile județene caută soluțiile necesare pentru modernizarea drumului care face legătura între telescaunul vechi și cabana Rusu, din stațiunea montană Parâng. Consilierii județeni din partea PNL vor să introducă în programul de modernizare și această porțiune de drum. Este vorba în principal de lărgirea carosabilului.

“Va trebui să întreprindem demersurile necesare pentru a introduce și această porțiune în modernizare, cu atât mai mult cu cât este extrem de costisitoare și necesită lărgirea ei pe trei-patru benzi, iar Consiliul Local Petroșani nu cred că are posibilitățile financiare de a iniția și susține un proiect pentru 2 km de drum”, a mai spus consilierul județean.

 

Vicepreședintele CJH, Daniel Andronache a subliniat că scopul instituției este dezvoltarea infrastructurii din județ.

“Așa este, împreună avem același obiectiv: să dezvoltăm toată infrastructura din județul Hunedoara. Acesta este scopul nostru și orice propunere este binevenită”,  a spus Daniel Andronache, vicepreședintele CJH.



« (Știre anterioară)