Ploile au crescut cheltuielile la operatorul de apă

Ploile din luna iunie au dus la o creștere a cheltuielilor cu tratarea apei potabile, însă nu atât de mare pe cât ar fi fost dacă investițiile în modernizarea a două stații de tratare n-ar fi fost realizate. În plus, circa jumătate din Valea Jiului ar fi rămas fără apă potabilă.

Ploile torențiale care s-au abătut pe Valea Jiului încă de la debutul lunii iunie au adus cheltuieli în plus la Apa Serv. Costurile cu substanțele pentru tratarea apei sunt mai mari față de o lună cu precipitații normale, dar puteau fi cu mult mai mari spun cei care conduc societatea. ” În urma ploilor, creșterea consumului de reactivi la nivel de Stația Valea de Pesti este de peste 10 mii de lei. Din cauza turbidității foarte mari a apei care intra in stația de tratare, Stația Taia fost zilnic oprită. Consumatorii au fost alimentați din Stația de Tratare Jieț, care a funcționat în medie cu reactivi peste 12 ore pe zi. Un lucru deosebit de important este că investițiile la cele două stații de tratare, Jieț și Valea de Pești, s-au văzut acum. Dacă nu erau aceste investiții nu puteam funcționa fără a afecta populația, fără numeroase restricții în furnizarea apei potabile. Vestul Văii Jiului rămânea fără apă potabilă în condițiile în care turbiditatea apei a fost și de 100 de ori mai mare față de normal”, a declarat Cristian Ionică, șeful departamentul Producție al Apa Serv Valea Jiului. Și la aceste stații din urmă costurile cu reactivii sunt mai mari față de o lună cu precipitații normale. Cristian Ionică spune că opririle temporare în furnizarea apei s-au efectuat doar pe timp de noapte, câteva ore, astfel încât populația Văii Jiului să nu resimtă lipsa apei. Conducerea Apa Serv Valea Jiului spera să-și poată acoperi o parte din aceste cheltuieli cu surplusul de energie electrică livrat pe piață. Cantitatea mare de precipitații ar fi trebuit în mod normal să ducă și la o funcționare fără oprire a microhidrocentralelor (MHC) aflate în proprietatea operatorului. „Din păcate aveam apă multă pentru micro-hidrocentrale, dar era tulbure, cu resturi, lucru care a împiedicat funcționarea MHC-urilor. În plus, desele descărcări electrice au făcut ca MHC-urile să nu meargă la fel de bine înainte. Protecțiile acestea dădeau afară la fiecare fulger, astfel că randamentul lor a scăzut la 70 la suta. Înainte noi mergeam la 90 la sută”, a mai precizat directorul tehnic.

Operatorul de apă și canal are instalate mai multe MHC-uri pe cursurile de apă de unde se alimentează, iar energia produsă este folosită la acoperirea consumului cu capacitățile proprii și surplusul vândut pe bursă.