Au început negocierile între CJH și SNIMVJ privind preluarea activelor fostei Mine Petrila

Urmare a invitației la negociere primite din partea Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului, președintele Consiliului Județean Hunedoara a numit o comisie a acestei instituții care a fost împuternicită să negocieze cu reprezentanții companiei miniere costurile și modalitățile prin care activele fostei Exploatări Miniere de la Petrila urmează să fie achiziționate de Consiliul județean Hunedoara. Comisia este condusă de administratorul public al județului, Costel Avram și are în componență atât funcționari din cadrul aparatului de specialitate al CJH cât și consilieri județeni.

Aceștia au avut miercuri, 6 octombrie 2021, o primă rundă de negociere cu cei de la SNIMVJ, la sediul companiei din Petroșani. ”După cum se știe, Consiliul județean și-a exprimat dorința de a achiziționa activele de la mina Petrila de mai bine de doi ani, avem alocați și bani în buget pentru acest lucru și am comandat chiar și o evaluare a acestor active. Desigur, între timp, așa cum s-a reflectat și în mass-media, clădirile de acolo s-au mai degradat, hoții au făcut și ei pagube semnificative și atunci avem datoria ca, împreună cu cei de la SNIMVJ, să mergem din nou la fața locului, să evaluăm fiecare clădire în parte și să stabilim împreună un preț corect pentru vânzarea, respectiv cumpărarea acestora. Cert este că instituția pe care o reprezint dorește să achiziționeze aceste active și am convingerea că aceste negocieri se vor finaliza cât mai repede astfel încât să intrăm în proprietatea activelor de la fosta mină Petrila, să acționăm pentru conservarea lor, într-o primă etapă și, mai apoi, la atragerea de fonduri pentru valorificarea lor în scop cultural, economic și administrativ, așa cum am spus de la bun început”, a declarat Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.

Acesta a mai precizat că, pentru reabilitarea și punerea în circuit a acestor clădiri, dintre care un număr de cinci au și statutul de obiective de patrimoniu național, Consiliul județean Hunedoara mizează pe fondurile europene disponibile în Regiunea Vest. ”Președintele CJH, domnul Laurențiu Nistor, a avut deja o discuție cu președinții din celelalte 3 județene din Regiunea Vest pe acest subiect și suntem convinși că vom putea accesa bani europeni pe o axă de finanțare disponibilă în Regiunea Vest pentru astfel de proiecte. Ne dorim ca, în câțiva ani, aceste clădiri ale fostei mine Petrila să devină un obiectiv cultural și turistic de referință pentru Valea Jiului și județul Hunedoara. Sper ca aceste negocieri să se încheie cu succes, într-un timp cât mai scurt astfel încât să intrăm cât mai repede în posesia acestor active și, pentru că vine iarna, să luăm măsurile adecvate pentru oprirea degradării lor”, a mai spus administratorul județului, Costel Avram.