Parlamentarii PMP vor ca primarii să fie aleși în două tururi de scrutin

Parlamentarii de la Mișcarea Populara cer modificarea legii alegerilor locale prin care primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin.

pmp

Aceasta implică organizarea unui al doilea tur de scrutin între candidaţii clasaţi pe primele două locuri la primul tur al alegerilor pentru funcţia de primar, în situaţia în care niciun candidat nu a obţinut cel puţin jumătate plus unu din numărul voturilor valabil exprimate.

PMP susține  că alegerea primarului în două tururi, conferă alesului o legitimitate care îi consolidează actul de guvernare locală. În primul rând, un sistem de vot trebuie să fie orientat către cetăţean şi să ofere formula optimă de reprezentare a sensibiÎNlităţilor politice existente. Alegerea primarului într-un singur tur reduce foarte mult caracterul reprezentativ al rezultatului electoral şi scade capitalul de identificare a electoratului cu alesul.

În același timp cei de la PMP vor ca  Parlamentul României să aibă 100 senatori şi 200 deputaţi.

Numărul deputaţilor şi al senatorilor,  se stabileşte prin legea electorală, în raport cu populaţia ţării.Astfel Judetul Hunedoara ar avea 2 mandate pentru Senat si 3 pentru Camera Deputatilor si aşa poate începe reforma clasei politice.

Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor propusa este de un deputat la 101.000 locuitori si pentru alegerea Senatului este de un senator la 203.000 locuitori. Numărul de mandate pentru Senat, respectiv pentru Camera Deputaţilor, se determină prin raportarea numărului de locuitori ai fiecărei circumscripţii electorale la normele de reprezentare prevăzute, fără ca numărul mandatelor de senator dintr-o circumscripţie electorală să fie mai mic de 2, iar cel de deputat, mai mic de 3.

[slideshow_deploy id=’22083′]