Proces aproape de final

 

Litigiul dintre Primăria Petroşani şi Aninoasa s-ar putea termina în scurt timp. Raportul de contraexpertiză solicitat de Primăria Aninoasa a fost depus în instanţă şi a ajuns şi la părţile implicate. După studierea documentului există toate şansele care municipalitatea de la Petroşani să rămână cu acest teren.

proces

“Expertiza e în studiu la cadastru şi urbanism. Limitele actuale vor fi păstrate şi în plus sunt clarificări în ceea ce priveşte limitele din extravilan, acolo unde există mai multe gospodării. Este vorba de zona Dâlja şi Codrişor”, a declarat Adrian Neagoe, secretarul Primăriei Petroşani.

Prefectura Hunedoara este cea care a dat în judecată cele două primării, conform modificărilor aduse la Legea Cadastrului, care spun că, acolo unde administraţiile publice nu se înţeleg pe cale amiabilă, Instituţia Prefectului introduce acţiune în instanţă pentru rezolvarea situaţiei conflictuale. Procesul dintre cele două unităţi teritoriale se află pe rolul Tribunalului Hunedoara, iar lupta la bară a debutat în decembrie 2012. Terenul de la Livezeni de aproximativ 20 de hectare reprezintă de fapt o zonă industrială, unde îşi au sediul o  serie de societăţi comerciale, şi se află în administrarea Primăriei Petroşani. Din anul 2012, administraţia locală de la Aninoasa a deschis un process pentru revendicarea terenului.

[slideshow_deploy id=’17636′]