Cupa Universitas pentru viitorii boboci

Universitatea din Petroșani a găzduit cea de-a doua ediție a Cupei Universitas destinată elevilor de liceu. Astfel, echipe de fotbaliști de la liceele din Valea Jiului s-au duelat pe terenul de sport al instituției de învământ superior.

11

“Scopul acestui eveniment nu este neaparat unul sportiv, ci este unul menit a atrage aproape de universitatea din Petroșani liceele Văii Jiului. Important nu este neaparat fotbalul, ci semnalul pe care noi îl dăm către comunitate că avem nevoie de liceele Văii Jiului, avem nevoie de acești elevi, vrem să rămână în Valea Jiului șI să rămână la Universitatea Petroșani”, a declarat prof.univ.habil.dr.ing. Eduard Edelhauser, prorectorul Universității Petroșani.

Reprezentanții Universității Petroșani vor ca prin aceste acțiuni să îi atragă pe liceeni spre instituția de învățământ superior din Valea Jiului.

12

 

Monika BACIU

FOTO



(Următoarea știre) »