Societate lichidată

SC Piatra SA, societatea care a fost înființată în subordinea Consiliului Local Petroșani pentru a promova turismul din Parâng va fi dizolvată șI lichidată. Aleșii locali de la Petroșani au votat în unanimitate proiectul de hotărâre privind “aprobarea demarării procedurilor de dizolvare şi lichidare a S.C.Piatra S.A”.

“Precizăm faptul că activitatea societății este suspendată din data de 1.02.2012. Având în vedere faptul că menținerea acestei societățI nu se mai justifică, aceasta presupunând întocmirea șI depunerea de situații financiare periodice, propun Consiliului Local adoptarea proiectului de hotărâre privind aprobarea demarării procedurii de dizolvare șI lichidare a SC Piatra SA”, arată proiectul aprobat de consilierii locali de la Petroșani.

Societatea SC Piatra SA a fost înființată în anul 2008, iar unicul acționar a fost Consiliul Local al municipiului Petroșani.

“Înființarea acestei societăți a fost făcută pentru a prelua în administrare bunurile realizate în cadrul proiectului “Dezvoltarea domeniului schiabil în zona turistică Parâng””, mai arată același document.

Numai că ulterior legile s-au modificat, iar “delegarea directă a rămas posibilă doar dacă era făcută către un serviciu public din subordinea Consiliului Local. Astfel, a fost înființat Serviciul Public “Dezvoltarea domeniului schiabil”, în cadrul Direcției Administrarea Domeniului Public șI Privat, care administrează telescaunele șI toate celelalte bunuri realizate prin implementarea proiectului de care am făcut vorbire”, mai notează documentul.

[slideshow_deploy id=’17636′]