Octavian Ciovică, primul laureat al ”Trofeului Straja” la automobilism sportiv

Prima ediție a ”Trofeului Straja” la automobilism sportiv, competiție contând pentru etapa a treia a Campionatului Național de Viteză în Coastă a fost câștigatăp de pilotul brașovean Octavian Ciovică. Acesta s-a dovedit invincibil, pilotând un prototip Radical SR8, cu care a înregistrat cel mai rapid timp în fiecare dintre urcările în care a fost prezent pe traseul de 5,2 kilometri de la Straja. De altfel, Octavian Ciovică a stabilit și primul record al traseului de la Straja, în recunoașterile de duminică, atunci când a fost cronometrat cu 3:01,831.

Un total de 64 de piloți au fost admiși pentru etapa organizată în premieră în stațiunea hunedoreană Straja, și care a găzduit atât competiția de coeficient 2, din prima divizie a campionatului, cât și cea de coeficient 1 pentru liga a doua. Fără Costel Cășuneanu la start, accidentat, dar cu Mihai Leu la debutul în acest sezon, etapa a fost dominată de Octavian Ciovică.

Manșele de concurs s-au desfășurat pe o suprafață umedă, astfel că performanța piloților a scăzut, însă tot același Ciovică a dat tonul. Cu un 3:18,306 pe prima urcare și 3:24,905 în cea decisivă, brașoveanul a avut un avans total de 13,107 secunde în fața ocupantului poziției secunde, Mihai Leu, aflat la start tot pe un model Radical SR8.

Podiumul Open a fost completat de Alexandru Pițigoi (Porsche 911), la 14,358 secunde de lider. Acesta s-a impus însă la Categoria I și a devenit totodată noul lider general la mijlocul sezonului, devansându-l pe Costel Cășuneanu. Dudu Șenchea (Mitsubishi Evo 8) și Pavel Shenkov (Lada 2107) l-au urmat pe Pițigoi în acest clasament la Straja.

Aflat în luptă directă cu Octavian Ciovică pentru titlul Categoriei I, Emil Ghinea a abandonat la Straja după recunoașteri din cauza unor probleme tehnice.

Pe lângă ocupanții podiumului, în Top 10 Open la Straja s-au mai clasat Dominic Marcu (Tesla), Dudu Șenchea (Mitsubishi Evo 8), Pavel Shenkov (Lada 2107), George Șchiopulescu (Seat Leon Cupra), Răzvan Gosta (VW Golf IV), Florin Durche (Mitsubishi Lancer Evo 9) și Andrei Precup (Seat Toledo).

Sâmbătă, 13 august 2022 s-a desfășurat și etapa a șasea din calendarul Campionatului Național de Viteză în Coastă 2, acolo unde victoria la general i-a revenit lui Bogdan Duma (Peugeot 208 R2), Acesta a fost urmat pe podium de Cosmin Oprinesc (VW Golf IV) și Peter Laszlo Pasko (VW Polo). Un total de 23 de piloți au încheiat penultima rundă din divizia secundă a campionatului, finalul sezonului fiind programat pe 2 octombrie la Mediaș.

Câștigătorii tuturor etapelor de campionat național la viteză în coastă au fost premiați duminică, 14 august 2022, în cadrul unei festivități care a avut loc la Palatul Cultural ”Minerul” din municipiul Lupeni, în prezența președintelui FRAS, Norris Măgeanu, primarului municipiului Lupeni – Lucian Resmeriță și senatorului Cristian Resmeriță, la propunerea și cu sprijinul căruia a avut loc acest eveniment sportiv de anvergură din Valea Jiului. ”Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi la acest eveniment sportiv de anvergură. Felicitări câștigătorilor și tuturor concurenților care au făcut un real spectacol pe patru roți la Lupeni și mulțumiri publicului care, a fost excepțional. De pe acum, municipiul Lupeni este cunoscut ca fiind nu doar o stațiune de schi apreciată, ci și locul în care se desfășoară un important trofeu automobilistic din România” a concluzionat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Prima ediție a Trofeului Straja la automobilism a fost organizată de Federația Română de Automobilism Sportiv și Clubul Sportiv Auto Blic Brașov, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni, Asociația Pro Straja, Consiliul județean Hunedoara și Direcția Județeană pentru Administrare Monumente și Promovare Turistică a județului Hunedoara.

În ceea ce privește prima ligă, următoarea luptă se va da pe 27-28 august la Baia Mare. Sezonul va continua cu ultimele două runde, la Câmpulung Muscel (17-18 septembrie) și Poiana Brașov (15-16 octombrie).

Fotografii: Remus Suciu / DGAMPT Hunedoara