Vrea să afle de la oameni dacă îşi doresc cheltuirea a 15.000 de lei pentru Ziua Municipiului Lupeni

   Un consilier local din Lupeni le cere sfatul locuitorilor municipiului cu privire la votul pe care ar urma să-l dea unui proiect controversat de hotărâre de consiliu. Este vorba despre organizarea Zilelor Municipiului Lupeni , despre care alesul local, Cristian Roşu (PNL) vrea să afle ce cred locuitorii Lupeniului, cei pe care îi reprezintă în forul decizional local.

rosu-protest

“La iniţiativa domnului viceprimar, Lungan Cornel , se doreşte alocarea sumei de 15 000 lei pentru organizarea , în luna octombrie, a Zilelor Municipiului Lupeni. Intuiesc că  o parte dintre dumneavoastră apreciază acest gen de manifestări, iar celaltă parte o să argumenteze că oraşul are nevoie că aceşti bani să fie cheltuiţi pentru străzi, trotuare, animalele lăsată libere (le-am văzut şi eu lăsate la voia întâmplării), iluminat , etc. Văzând că şi în celelalte localităţi din Valea Jiului care au organizat asemenea spectacole  au fost păreri contrare, vă întreb : DORIŢI SĂ VOTEZ PENTRU SAU ÎMPOTRIVA PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE?  Chiar dacă votul meu este minoritar, fiind în opoziţie, semnalul pe care-l primesc de la dumneavoastră o să-l transmit mai departe”, spune Cristian Roşu . Acesta precizează că este de părere că bugetul oraşului nu-şi permite o asemenea cheltuială şi nici nu înţelege ce legătură are luna octombrie cu istoria oraşului Lupeni. “Pe de altă poarte chiar eu sunt iniţiatorul unui proiect de hotărâre, prin care solicit alocarea unei sume, într-adevăr mult mai mici (1200 lei) pentru premierea unor copii cu rezultate sportive deosebite.

SĂ VOTEZ PENTRU SAU ÎMPOTRIVA ALOCĂRII SUMEI DE 15 000 LEI PENTRU ORGANIZAREA ZILELOR MUNICIPIULUI LUPENI?”, îi îngtreabă pe o reţea de socializare alesul local pe concetăţenii săi. Dezbaterile sunt deja aprinse, iar până la şedinţa de Consiliu Local sigur se va forma o majoritate de opinii.

[slideshow_deploy id=’17450′]