Juniorii Sorii Fotbal din Lupeni, sub zodia succesului

sorii-fotbalPentru copiii care evoluează sub culorile Clubului Sportiv Sorii Fotbal din municipiul Lupeni, startul noului sezon fotbaistic pare a fi sub zodia succesului.

După cea de-a treia etapă din cadrul Campionatului județean de fotbal pentru copii și juniori, echipa CS Sorii Fotbal Lupeni înregistrează 3 victorii. Ultima, înregistrată chiar sâmbătă, 1 octombrie în etapa a III-a de campionat, la Petrila, unde micuții fotbaliști din Lupeni au învins juniorii echipei CS Petrila, cu scorul de 4-1.

Succesului obținut pe linie sportivă de către juniorii din Lupeni, li se adaugă și cel generat de vestea că, pentru prima oară de la înființarea acestui club sportiv, primarul municipiului Lupeni, Cristian Resmeriță a propus Cinsiliului local sprijinirea acestui club sportiv cu o sumă de bani, gest care, în opinia conducătorilor CS Sorii Ftba, este în măsură să vină în sprijinul micilor fotbaliști, dar și al părinților și bunicilor, în complearea cheltuielilor necesare evoluției în cadrul acestei echipe de fotbal care aduce bucurie atât tinerilor fotbaliști, cât și spectatorilor care sunt tot mai numeroși la jocurile acestei echipe.

În plus, decizia administrației locale din municipiul Lupeni de a moderniza baza sportivă Minerul Lupeni, crează la rîndul ei condiții mult mai bune pentru desfășurarea antrenamentelor și a meciurilor din campionat ale copiilor și juniorilor fotbaliști din Lupeni.

[slideshow_deploy id=’13835′]