Comunicat de presă PNL Hunedoara/ În mod intenţionat, deşi dispunea de sumele necesare, conducerea SNIMVJ SA nu a plătit salariile!

Având în vedere situaţia tensionată înregistrată zilele trecute la SNIMVJ SA, situaţie care a dus la o nepermisă întârziere a plăţii salariilor, Partidul Naţional Liberal – filiala Hunedoara – aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

sigla-pnl-sigla

Încă de la data de 23 noiembrie 2016, SNIMVJ SA a primit subvenţia necesară derulării activităţii sale curente. În mod repetat, în ultima perioadă, SNIMVJ SA a utilizat subvenţia pentru diverse plăţi, inclusiv pentru salarii.

De data aceasta, însă, pentru a exploata momentul în scop pur politic, dar şi pentru a-i batjocorii pe angajaţii săi, conducerea PSD a SNIMVJ SA a lăsat întreaga sumă primită ca şi subvenţie (aproximativ 9 milioane de lei noi) în contul său de la trezoreria Deva. În aceste condiţii, este clar că salariile nu au fost plătite în mod intenţionat, deşi ordinul pentru plata subvenţiei către SNIMVJ SA datează de la 23.11.2016.

În altă ordine de idei, la data de 29.11.2016, executorul judecătoresc angajat de către SNIMVJ SA a obţinut din conturile CEH S, prin poprire, aproape 700.000 lei. Din nou, în mod absolut inexplicabil, dar vădit intenţionat, banii au fost ţinuţi în conturile executorului judecătoresc ales de către SNIMVJ SA, deşi ei ar fi putut servi la plata, în aceeaşi zi, a salariilor.

Din cele de mai sus rezultă, fără echivoc, faptul că SNIMVJ SA a avut la dispoziţie o sumă de aproape 15 ori mai mare, în raport cu cea necesară plăţii salariilor. Considerăm situaţia anterior expusă drept o acţiune intenţionată a conducerii SNIMVJ SA, reprezentată prin Aurel Anghel (director general , membru PSD) şi Gheorghe Bobar (preşedinte CA, membru PSD). Drept urmare, solicităm destituirea urgentă a acestora, precum şi formularea de plângeri penale.