Părinții care nu își vaccinează copiii pot fi acuzați de rele tratamente

Proiectul Legii vaccinării a fost publicat, pe site-ul Ministerul Sănătăţii, marți. Documentul prevede „sesizarea instituțiilor abilitate privind constatarea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului de către părinți sau reprezentanți legali în cazul minorului care împlinește vârsta de 3 ani și nu a primit vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei”.

Potrivit proiectului de lege, printre atribuțiile Comisiilor Județene de Vaccinare și a Municipiului București se numără sesizarea serviciul public de asistenţă socială şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului privind neglijarea medicală și încălcarea drepturilor copilului de către părinți sau reprezentanți legali în cazul minorului care împlinește vârsta de 18 luni și nu a început sau a întrerupt schema privind vaccinurile obligatorii.

De asemenea, comisiile sesizează instituțiile abilitate privind constatarea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului de către părinți sau reprezentanți legali în cazul minorului care împlinește vârsta de 3 ani și nu a primit vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei.

În plus, comisiile de vaccinare se autosesizează, răspund la sesizări, analizează și atunci când este cazul, sesizează Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentiști din România, Ordinul Asistenților Medicali și Moașelor din România, Colegiul Farmaciștilor din România precum și alte organisme abilitate atunci când se constată fapte săvârșite de către membrii cu drept de liberă practică precum participarea la acțiuni antivaccinare, transmiterea de informații incorecte sau nedovedite științific, acțiuni sau manifestări care pun în pericol sănătatea publică.

„Vaccinarea copilului constituie responsibilitatea părintelui pentru asigurarea stării de sănătate a copilului. Pentru vaccinările obligatorii, furnizorul de servicii medicale are obligația de a informa părinții sau, după caz, reprezentantul legal al copilului cu privire la calendarul național de vaccinare, consimţământul acestora pentru vaccinare fiind prezumat, cu excepția situației în care părinții sau, după caz, reprezentantul legal refuză, în scris, vaccinarea, se mai spune în textul citat.

Potrivit proiectului de lege, părinții și reprezentanții legali au următoarele responsabilități și obligații:

a) Asigurarea prezentării copilului la medicul de familie/furnizorul de servicii medicale pentru realizarea vaccinărilor complete corespunzătoare vârstei pentru vaccinările obligatorii în scopul asigurării dreptului la sănătate.

b) Prezentarea la convocarea Comisiei Județene de Vaccinare sau a Municipiului București.

c) În cazul părinților care sunt plecați din țară și care lasă copii eligibili la vaccinare în grija unor membrii ai familiei ori a altor persoane, în condițiile prevăzute de lege, sunt obligați să desemneze o persoană responsabilă cu însoțirea copilului la vaccinare. În acest sens, părinții sunt informați să notifice în scris medicului de familie numele acestei persoane, în termen de 15 zile de la data primirii informării din partea medicului de familie.

[slideshow_deploy id=’43281′]