Acces diferențiat la servicii medicale publice, în funcţie de suma plătită pentru CASS – propunerea ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, propune diferenţierea tipurilor de asigurare în funcţie de suma platită de fiecare persoană pentru CASS. El a declarat, la o conferință pe teme de sănătate, că România nu are sau nu mai are nevoie de o abordare contabilă, care este foarte nocivă, atunci când sunt gândite bugete pe zona de sănătate.

„E un păcat al nostru, al guvernanţilor în general, că ne uităm doar la costurile directe şi niciodată la cele indirecte şi aceasta se leagă şi de acel mesaj pe care îl dau mereu şi anume că România nu are sau nu mai are nevoie de o abordare contabilă, care este foarte nocivă pentru români în special ca ţară, pentru că gândim bugete, să spunem, sau în fine soluţii, în funcţie de câţi bani avem. Şi atunci când vorbim de sănătate, în general, şi în special de zonele în care oamenii îşi pierd vieţile, că vorbim de diabetul juvenil, că vorbim de boli cardio nu avem voie să gândim contabil. Deci punem banii ca vieţile oamenilor să fie salvate”, a spus Eugen Teodorovici.

În ceea ce priveşte diferenţierea tipurilor de asigurare, ministrul a spus că sunt 17 milioane de beneficiari şi peste 5 milioane de plătitori.

„Nu este corect faţă de dumneavoastră, în primul rând, faţă de dumneavoastră ca şi contribuabil, faţă de români. Se face un calcul normal, logic, eficient şi legal. Nu pot să înţeleg că avem 7-8 miliarde de euro pe an pe Casa de Sănătate, nu pot să înţeleg cum banii se duc în continuare, am dat exemplul diabetului, pe un tip de activităţi rudimentare, care nu aduc nimic în plus unui copil, sau unui părinte, să fie un copil injectat de 8 ori pe zi, iar un părinte să stea cu grija dacă îi doarme copilul şi nu ştie dacă se mai trezeşte, 3-4 copii mor……În funcţie de cât plăteşti CASS să ai mai multe variante: un prim pachet de bază, ai un alt venit la care îţi creşte CASS-ul şi implicit contribuţia mai mare atunci ai un al doilea pachet cu alt tip de servicii. Acesta este sistemul, cred, logic”, a declarat Eugen Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a spus că va discuta cu Ministerul Sănătăţii pentru a vedea care este modificarea legislativă şi care este impactul, iar apoi schimbarea va fi făcută cât mai repede.

Acesta a menţionat că, în şedinţa de guvern de joi, s-a aprobat o hotărâre de guvern potrivit căreia 3.500 de copii care au probleme de diabet de tip 1 vor avea tot ce înseamnă dispozitive pentru monitorizare permanentă şi dispozitive pentru a injecta insulina necesară.

„Din partea noastră ca Minister de Finanţe şi Guvernul în ansamblu nu avea această abordare care a fost, din păcate, în anii trecuţi, şi anume „aceştia sunt banii, de aici te descurci”. Nu, dar în acelaşi timp, din partea Ministerului Sănătăţii şi din partea Casei de Sănătate, mai ales, trebuie să vină o abordare diferită. Adică un plan naţional trebuie făcut în felul următor: nu pleci de la câţi bani ai alocaţi, ci spui clar care este nevoia în România pe acest tip de boală, să spunem. Şi după aceasta, Guvernul este obligat să caute finanţarea pentru a rezolva aceste probleme”, a afirmat Eugen Teodorovici.

Ministrul Finanţelor crede că Guvernul ar trebui să aloce sumele necesare acolo unde Ministerul Sănătăţii vine şi fundamentează foarte clar faptul că fără acei bani se pierd vieţi în România.

„Zona aceasta de Sănătate, să ne uităm foarte atent, are undeva la 8 miliarde de euro, dacă nu mă înşel, pe an, Casa de Sănătate, 8 miliarde de euro. Categoric, dacă stăm şi ne uităm la modul în care se cheltuie aceşti bani vom găsi multe miliarde, hai să zic nu de euro, ci de lei, care se pot reloca sau utiliza într-un mod mult mai eficient. Sunt multe schimbări care pe zona de Sănătate trebuie să se întâmple. Că vorbim de tipul de asigurare. Plătim, ştiţi foarte bine, cu toţii, indiferent de venit, mai mult sau mai puţin, dar tipul de servicii pe care le primim în schimb este acelaşi. Că vorbim de zona de asigurare medicală, acolo unde avem structuri care pe de o parte eliberează acele asigurări, abonamente medicale, dar şi prestează serviciu medical. Ceea ce trebuie să se oprească. Acest lucru nu este posibil”, a declarat Eugen Teodorovici.

De asemenea, acesta a menţionat că există situaţii în care spitalele au cheltuieli şi costuri diferite, de la spital la spital, cu produsele alimentare pentru cei din spital, sau cu produsele medicale.

„Este o zonă în care, până la final de an, atunci când se face bugetul pe 2019, lucrurile se vor discuta şi se va face într-un mod foarte aşezat pentru că tot ce înseamnă bani astăzi cheltuiţi în mod ineficient să fie cheltuiţi acolo unde dumneavoastră spuneţi că sunt lipsuri. Pe de altă parte, spuneam de un cadru legal foarte necesar pentru ca privatul să vină în sprijinul statului pentru ca împreună să putem face lucrurile cât mai bine pentru cei care au nevoie”, a afirmat Eugen Teodorovici.

economica.net