Cristian Resmeriță: ”Constat că, din incompetență și rațiuni politice, PNL vrea să îngroape de tot sistemul termoenergetic din județul Hunedoara”

Ieșirile critice ale senatorului PSD din Valea Jiului, Cristian Resmeriță la adresa situației cu care se confruntă sistemul termoenergetic din județul Hunedoara au constituit o constantă a poziției pe care acesta a adoptat-o de-a lungul ultimilor ani, și atunci când PNL a asumat conducerea CEH și a Ministerului Energiei, dar și acum când PSD se află într-o coaliție guvernamentală cu PNL.

Tocmai de aceea, o reacție din partea liderului social-democrat din Valea Jiului era de așteptat după ce, pe fondul crizei energetice mondiale care aduce în atenția statelor europene necesitatea regândirii programelor de restructurare minieră și redeschiderea minelor de cărbune și a termocentralelor, în județul Hunedoara, oamenii PNL acționează exact invers. O astfel de reacție a senatorului Cristian Resmeriță a venit marți, 8 martie 2022 la scurt timp după ce Garda de Mediu a județului Hunedoara, condusă în prezent de fostul subprefect liberal Dorin Bretean a aplicat o sancțiune de 800 de milioane de lei Termocentralei de la Paroșeni pentru ”nerespectarea unor norme de mediu” și a cerut, nici mai mult, nici mai puțin, decât suspendarea activității acestei unități economice.

Senatorul Cristian Resmeriță apreciază că această măsură nu face altceva decât să confirme o dată în plus planul distructiv pe care PNL l-a adoptat în ceea ce privește soarta Complexului Energetic Hunedoara încă de acum câțiva ani buni. ”Eu am atras atenția de mai bine de doi ani, de când la conducerea CEH liberalii au adus o echipă nu doar ineficientă ci și profund incompetentă și am cerut liberalilor să-și asume distrugerea acestei companii care joacă încă un rol important în sistemul energetic național. Zilele acestea a ajuns și la mine această hârtie de la Garda de Mediu Hunedoara, semnată de comisarul șef Dorin Bretean, fruntaș al PNL Hunedoara și fost subprefect susținut de PNL al județului, prin care domnul Bretean, numit desigur politic pe această funcție, din partea PNL Hunedoara, solicită ca măsură în urma unui control efectuat de Garda de Mediu la Termocentrala Paroșeni în cursul lunii februarie, suspendarea sau, după caz, anularea autorizației integrate de mediu a acestui agent economic, o măsură care ar conduce firesc la falimentul CEH”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.

Acesta trage și un semnal de alarmă arătând că, nu cu mult timp în urmă, la Termocentrala Mintia s-a produs aproximativ același lucru. ”Autorizația de mediu a fost atacată tot de Garda de Mediu retrasă, iar toată lumea a considerat că e doar o hârtie de care nu trebuie să se țină neapărat seama, însă de acolo a pornit tot declinul Termocentralei de la Mintia care, în momentul de față, este închisă, propusă spre vânzare și, o să vedeți, va fi tăiată la fier vechi. Am văzut că cei care conduc CEH, chiar domnul ministru al Energiei s-au sesizat când am mai spus acest lucru, dar o să ne mai întâlnim și, să dea Dumnezeu să nu fie cum spun eu, dar veți vedea că Termocentrala Mintia va fi vândută, tăiată la fier vechi, iar prețul de achiziție pentru această termocentrală va fi unul foarte, foarte mic, pentru că va fi scăzut în mod repetata, așa cum deja s-a întâmplat, de la 100 de milioane cât a fost stabilită inițial valoarea acesteia când se afla pe program de conservare, la 60 de milioane, pentru că între timp ea se află pe program de închidere”, atrage atenția senatorul Cristian Resmeriță.

Modul în care se acționează acum în cazul Termocentralei de la Paroșeni, tot prin intermediul Gărzii de Mediu, pare a fi un șablon, fapt care-l determină pe politicianul social-democrat să-și pună serioase întrebări legate și de anumite interese care ar putea sta în spatele acestor măsuri. ”Imaginați-vă că la Paroșeni, numai instalația de desulfurare a costat în jur de 63 de milioane de euro, undeva la nivelul anului 2012, jumătate din bani fiind dați de guvernul condus de Victor Ponta, iar cealaltă jumătate fiind un împrumut de la Banca Mondială. Datorită acestei investiții, Paroșeniul funcționează și are autorizație de mediu și este modernă din perspectiva instalațiilor de producție termoenergetică. Ce mă surprinde pe mine foarte mult este că acest domn de la PNL, sau poate chiar PNL în ansamblu, pare că urmărește același parcurs pentru CEH, pe care l-a început acum doi ani și jumătate de când se află la guvernare și pe care-l duc mai departe chiar și acum când, prin colegii mei, și PSD face parte din această coaliție de guvernare. Au adus oameni nepregătiți la conducerea CEH, după cum se știe și eu am tot atras atenția asupra acestui aspect și am demonstrat clar acest adevăr, care au abordat în mod total neprofesionist măsura restructurării termoenergetice, și constat că nimeni nu s-a sesizat și nu se sesizează și mergem din inerție, din păcate într-o direcție total greșită”, avertizează senatorul Cristian Resmeriță.

În opinia acestuia este absolut de neînțeles cum, în condițiile în care întreaga comunitate europeană vorbește despre redeschiderea minelor de cărbune și repornirea termocentralelor ca soluție la criza energetică prin care trecem, amplificată acum de războiul din Ucraina, PNL în frunte cu ministrul Energiei, cu cei din conducerea CEH și cu cei din conducerea PNL Hunedoara, nu reușesc să țină minele din Valea Jiului în funcțiune și continuă programul de închidere a acestora și de falimentare a sistemului termoenergetic din județul Hunedoara. ”Nu văd nici o reacție din partea lor, a liberalilor, și asta mă îndreptățește să cred că fac ceea ce fac în mod intenționat. Pentru că văd, cu ghilimelele de rigoare, doar o tăcere suspectă și complice pe acest subiect de care depinde economia județului și viața a mii, zeci de mii de oameni”, a mai spus senatorul Cristian Resmeriță.

Acesta crede că atitudinea liberalilor în gestionarea situației de la CEH este o măsură a incompetenței celor numiți la conducere, combinată de o chestiune de natură politică în care se pare că PNL pare că dorește pur și simplu să lovească cu totul în mineri și energeticieni, în Valea Jiului și în județul Hunedoara. Fapt care, mai precizează liderul social-democrat, este de neacceptat în formula actualei coaliții politice și va fi, fără îndoială, de netolerat, de cetățeni, la următoarele alegeri.