Cascada Bigăr din cadrul Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița s-a prăbușit din cauze naturale

Cascada Bigăr din Parcul National Cheile Nerei-Beusnița, unul din cele mai frumoase obiective turistice din România, s-au prăbușit din cauze naturale, anunță Romsilva.

„Avem, din păcate, și o veste neplăcută. Cascada Bigăr, unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, s-a prăbușit astăzi din cauze naturale”, a anunțat luni pe Facebook Regia Națională a Pădurilor Romsilva.

Reprezentanții regiei susțin că travertinul și mușchii care s-au acumulat în timp au crescut în dimensiuni și greutate, iar luni cascada a cedat sub propria greutate.

Angajați ai Romsilva sunt la fața locului pentru a evalua situația.

Cascada Bigăr, desemnată „cea mai frumoasă din lume”

Cascada a fost necunoscută publicului larg până în 2013, când o fotografie a cascadei Bigăr a ajuns la „The World Geography”, un site care se ocupă de subiecte legate de geografie, natură, destinaţii turistice neobişnuite.

În plus, într-unul din topuri realizate de „The World Geography”, cascada Bigăr fost desemnată cea mai frumoasă din lume. Ulterior, jurnaliştii de la Huffington Post au publicat un articol pe baza topului întocmit de „The World Geography”, în care se spunea despre cascadă că este “un loc magic, desprins parcă din basme”.

Sursa: digi24.ro