Verificări la unitățile de cazare

 

Autoritatea Națională pentru Turism a verificat unitățile de cazare, pregătind astfel sezonul sărbătorilor de iarnă pentru turiștii care aleg să își petreacă concediul în destinații din România.

autoritatea-nationala-pentru-turism-890x395

“Ni se pare firesc și eficient să abordăm metoda prevenției, față de cea a sancțiunii ulterioare. Direcția de specialitate din cadrul A.N.T. efectuează permanent acțiuni de control, însă, cu o lună înainte de Sărbătorile de iarnă, e normal să intensificăm aceste controale, astfel încât experiența turistului la destinație să fie una plăcută și lipsită de incidente. Gradul ridicat al calității și satisfacția turistului sunt prioritare pentru noi.”, declară Anca Pavel-Nedea, președintele Autorității Naționale pentru Turism.

Astfel, în aceste două săptămâni, inspectorii A.N.T. au verificat peste 200 de documentații de clasificare a structurilor de primire turistică, iar cele șase echipe de control au efectuat până în acest moment peste 60 de acțiuni în toată țara, în urma sesizărilor primite în legătură cu activitatea unor structuri de primire turistică și alimentație publică. În cazul structurilor de cazare și alimentație publică au fost constatate, ca deficiențe, funcţionarea fără deţinerea certificatului de clasificare, neasigurarea funcționării la categoria și/sau tipul de structură de primire turistică menționate în certificatul de clasificare, funcționarea cu o altă structură a spaţiilor decât cea stabilită prin anexa certificatului de clasificare si nerespectarea obligaţiei de a completa fişele de anunţare a sosirii şi plecării turiştilor

[slideshow_deploy id=’36590′]



« (Știre anterioară)